Home » D:News » A fost identificat hormonul ce îi încurajează pe bărbaţi să stea departe de tentaţii şi să fie fideli partenerelor lor

A fost identificat hormonul ce îi încurajează pe bărbaţi să stea departe de tentaţii şi să fie fideli partenerelor lor

A fost identificat hormonul ce îi încurajează pe bărbaţi să stea departe de tentaţii şi să fie fideli partenerelor lor
Publicat: 14.11.2012
Un nou studiu sugerează că „hormonul dragostei”, aşa cum este supranumită oxitocina, îi încurajează pe bărbaţii aflaţi într-o relaţie să stea la o distanţă mare de femeile atrăgătoare.

Cercetarea publicată în Journal of Neuroscience arată că oxitocina îi încurajează pe bărbaţi să îşi amplifice „spaţiul personal” atunci când se găsesc în apropierea unei femei atrăgătoare, însă acest efect a fost observat doar în cazul celor ce aveau o parteneră. Atunci când cercetătorii au dozat cu oxitocină bărbaţi ce nu se aflau într-o relaţie, aceştia nu stăteau la o distanţă mai mare de femeile atrăgătoare în comparaţie cu cei din grupul de control.

„Alte cercetări efectuate pe animale au arătat că oxitocina joacă un rol important în promovarea fidelităţii în relaţiile monogame”, a explicat Rene Hurlemann de la Universitatea din Bonn, cercetătorul care a coordonat noul studiu. „Acum, cercetarea noastră oferă primele dovezi care sugerează că oxitocina joacă un rol similar în cazul oamenilor”, a adăugat cercetătorul.

În cazul şoarecelui de câmp (Microtus ochrogaster), oxitocina încurajează femelele să îşi menţină relaţiile cu partenerii. La oameni, oxitocina facilitează ataşamentul iniţial dintre partenerii ce formează o relaţie romantică şi cel dintre mamă şi copil. Totodată, acest hormon poate avea şi un efect negativ în rândul oamenilor, stimulându-i să aibă mai puţină încredere în persoanele pe care le percep a fi străine, amplificând nivelul de agresivitate în anumite situaţii.

Pentru că efectul acestui hormon depinde de contextul social, Hurlemann şi ceilalţi cercetători din echipa sa au vrut să afle dacă bărbaţii cărora le este administrată o doză de oxitocină reacţionează diferit atunci când se află în apropierea unor femei atrăgătoare în funcţie de situaţia lor romantică.

Bărbaţii au participat la câteva experimente ce aveau ca scop măsurarea gradului de confort în apropierea unor femei atrăgătoare pe care nu o cunosc. În primul experiment, bărbaţii întâlneau o femeie atrăgătoare, cercetătorii instruindu-i să se oprească la o distanţă confortabilă, pentru a purta o conversaţie cu ea. În cel de-al doilea experiment, bărbaţii aveau la dispoziţie un joystick, fiind instruiţi să-l folosească pentru a reacţiona la diferite imagini ce erau afişate pe un display. Dacă imaginile erau plăcute (femei atrăgătoare sau peisaje frumoase), aceştia erau instruiţi să tragă joystickul spre ei, iar dacă erau neplăcute (organe mutilate sau noroi), să îl împingă în faţă.

În ambele experimente, cercetătorii au descoperit că statutul romantic al participanţilor era relevant. Bărbaţii care fuseseră dozaţi cu oxitocină şi aveau o iubită sau o soţie stabileau o distanţă mai mare de femeia atrăgătoare în comparaţie cu ceilalţi participanţi. În medie, bărbaţii fără iubite şi cei cărora le fusese administrată o substanţă placebo stabileau o distanţă de 50-60 de centimetri de femeia atrăgătoare. În schimb, bărbaţii aflaţi într-o relaţie ce fuseseră dozaţi cu oxitocină se opreau la 70-75 de centimetri distanţă de femeia atrăgătoare.

De asemenea, bărbaţii aflaţi într-o relaţie reacţionau mai târziu decât bărbaţii singuri în cadrul celui de-al doilea test. 

Atunci când primul test a fost repetat cu un bărbat în locul femeii atrăgătoare, cercetătorii nu au mai observat vreo diferenţă între distanţele la care se opreau participanţii, ceea ce sugerează că oxitocina stimulează fidelitatea participanţilor aflaţi într-o relaţie.

„În şoarecii de câmp monogami, ştim că oxitocina joacă un rol important în conservarea relaţiilor de cuplu. Acest studiu sugerează că acest rol al oxitocinei, de a stimula relaţiile monogame, s-a menţinut şi la oameni”, a comentat Larry Young, un cercetător specializat în rolul oxitocinei ce nu a fost implicat în această cercetare.

Sursa: LiveScience

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O pată albă misterioasă care apare uneori în apropierea aurorei boreale a fost explicată pentru prima dată
O pată albă misterioasă care apare uneori în apropierea aurorei boreale a fost explicată pentru prima dată
Ce a ucis, de fapt, dinozaurii? Un nou studiu sugerează că cercetătorii s-au înșelat
Ce a ucis, de fapt, dinozaurii? Un nou studiu sugerează că cercetătorii s-au înșelat
Jonathan Swift, cel mai mare prozator satiric în limba engleză
Jonathan Swift, cel mai mare prozator satiric în limba engleză
Randolph Caldecott, un inovator al cărților cu ilustrații pentru copii
Randolph Caldecott, un inovator al cărților cu ilustrații pentru copii
Sulful lipsă din Univers s-ar putea afla în praf și pe pietricele
Sulful lipsă din Univers s-ar putea afla în praf și pe pietricele
Mit sau adevăr: Sunt frunzele de dafin aromate sau nu?
Mit sau adevăr: Sunt frunzele de dafin aromate sau nu?
Twin Peaks: ce se știe și nu se știe despre unul dintre cele mai populare producții TV. Mihail Gorbaciov i-a cerut lui George Bush să afle cine era criminalul Laurei Palmer
Twin Peaks: ce se știe și nu se știe despre unul dintre cele mai populare producții TV. Mihail Gorbaciov i-a cerut lui ...
David Lynch, regizor dar și pictor, designer de mobilier și susținător al meditației transcedentale
David Lynch, regizor dar și pictor, designer de mobilier și susținător al meditației transcedentale
Pentru prima dată în istorie, astronomii au observat formarea jeturilor unei găuri negre în timp real
Pentru prima dată în istorie, astronomii au observat formarea jeturilor unei găuri negre în timp real
Jurnalul pierdut al iubitei engleze a lui Adolf Hitler, dezvăluit după 80 de ani
Jurnalul pierdut al iubitei engleze a lui Adolf Hitler, dezvăluit după 80 de ani
Născut în familia unui tâmplar, nu a avut bani să studieze. A ajuns mai târziu unul dintre marii INVENTATORI ai lumii. Din modestie, a refuzat titlul de nobil
Născut în familia unui tâmplar, nu a avut bani să studieze. A ajuns mai târziu unul dintre marii INVENTATORI ai lumii. ...
Banca Mondială a revizuit prognoza pentru România
Banca Mondială a revizuit prognoza pentru România
O înregistrare rară a unui concert al Ellei Fitzgerald din 1967, lansată în premieră
O înregistrare rară a unui concert al Ellei Fitzgerald din 1967, lansată în premieră
Cercetătorii au dezvoltat o tehnică prin care vaccinurile și medicamentele să nu mai aibă nevoie de refrigerare
Cercetătorii au dezvoltat o tehnică prin care vaccinurile și medicamentele să nu mai aibă nevoie de refrigerare
Apple Store, în sfârșit lansată în cea mai populată țară a lumii
Apple Store, în sfârșit lansată în cea mai populată țară a lumii
Oamenii de știință au găsit „lumi ascunse” adânc în mantaua Pământului
Oamenii de știință au găsit „lumi ascunse” adânc în mantaua Pământului
Când și cum s-au adaptat oamenii la viața în deșert?
Când și cum s-au adaptat oamenii la viața în deșert?
China plănuiește să construiască un uriaș sistem solar în spațiu
China plănuiește să construiască un uriaș sistem solar în spațiu